Adresată primarilor municipiilor și orașelor din România

Stimate domnule / Stimată doamnă primar,

Vă scriu în calitate de cetățean obișnuit — unul care merge pe jos, care suferă vara de caniculă în orașe fără umbră, care împinge un cărucior pe trotuare sparte și care se întreabă, la fiecare bulevard betonat nou, dacă cineva s-a gândit vreodată la omul care trăiește în acel spațiu.

Nu vă scriu cu ură sau cu cinism. Vă scriu cu o frustrare care cred că o împart cu milioane de români. Și cu convingerea că lucrurile pot fi altfel.

Despre copaci și obsesia pentru beton

În ultimii ani, am asistat în multe orașe românești la un fenomen greu de explicat rațional: copacii maturi din centrul orașelor au fost tăiați și înlocuiți cu dale de beton sau, în cel mai bun caz, cu arbori decorativi fără umbră. Motivele invocate — lucrări de canalizare, reabilitare stradală, modernizare — sunt adesea reale, dar concluzia nu trebuie să fie un deșert urban.

Un copac matur răcorește aerul din jurul lui cu câteva grade, absoarbe CO₂, oferă umbră și face un bulevard locuibil. Un copac nu se plantează azi și nu se bucură mâine — durează zeci de ani. Fiecare copac tăiat azi e o datorie pe care o lăsăm generației următoare.

Despre trotuare și dreptul de a merge pe jos

Trotuarele din România sunt adesea un obstacol course. Sunt parcate, sparte, înguste, întrerupte brusc sau ridicate astfel încât orice persoană cu dizabilități sau cu cărucior e practic exclusă din spațiul public. Aceasta nu e o problemă estetică — e o problemă de drepturi civile.

Vă rog să ieșiți din mașina oficială și să mergeți, 20 de minute, pe jos, prin centrul orașului pe care îl administrați. Nu cu escortă, nu pe traseul pregătit înainte de o vizită oficială. Pe trotuarul obișnuit, în ora de vârf. Veți înțelege imediat de ce vă scriu.

Ce vă cer, concret

  • Nu tăiați copaci maturi fără o justificare absolut necesară și fără un plan concret de reîmpădurire urbană pe termen lung.
  • Includeți pietoni și cicliști în planurile de mobilitate urbană — nu ca o concesie, ci ca o prioritate.
  • Aplicați legea privind parcările pe trotuar. Nu e o lege nouă. E ignorată sistematic.
  • Consultați cetățenii înainte de proiecte majore care modifică spațiul public. Nu după. Nu formal. Cu adevărat.

O ultimă gândire

Un oraș bun nu se măsoară în kilometri de asfalt nou sau în numărul de proiecte cu fonduri europene. Se măsoară în cât de ușor e să fii om obișnuit în el: să mergi pe jos fără să riști să cazi, să stai la umbra unui copac vara, să lași copilul să meargă singur la școală.

Aceasta nu e o utopie. Sunt orașe în Europa, unele cu resurse mai mici decât ale noastre, care au reușit. Diferența nu e bugetul — e viziunea și voința politică.

Vă mulțumesc că ați citit până aici. Și vă rog să nu aruncați această scrisoare la coșul cu sesizările fără răspuns.

Cu speranță mai mare decât ar părea rezonabilă,
Un cetățean din România